Spre finalul etapei de dresaj, mi-am cumpărat primul meu cal Granate un armăsar Andaluz în vârstă de 6 ani.
Dupa ce l-am adus la bază ,Granate s-a dovedit a fi un cal mult prea puternic și periculos pentru un copil.
Aici a intervenit domnul antrenor, maestru al sportului, Aurel Cojocariu.
Văzând că îmi este greu și că un astfel de cal mi-ar putea pune viața în pericol, mi-a oferit oportunitatea de a-l încăleca pe Brutus,un cal în vârstă, cu experiență în obstacole.
Brutus a făcut probe foarte mari de-a lungul vieții, reprezentând România și ajungând unul dintre cei mai buni cai din țară la acea vreme.
Fiind calul perfect pentru cineva ca mine, am decis să îl cumpăr. Aici a început actuala etapă a evoluției mele ecvestre. Când l-am încălecat prima dată pe Brutus, domnul antrenor a observat că baza mea în echitație nu era una bine pusă la punct, așa că, sub îndrumarea dumnealui, am reușit să evoluez și să ajung să sar primele mele obstacole.
Visul meu se îndeplinise. Nu mă gândeam că voi ajunge să concurez, însă domnul Aurel Cojocariu a avut încredere în mine, m-a învățat tot ce trebuia să știu și m-a înscris la primul meu concurs după doar 4 luni de obstacole.
Primul concurs alături de Brutus a decurs minunat, iar din acel moment devenisem oficial Sportivă de Performanță.