Radu Ciubuc, de la medicina la disciplina de anduranta

Medicul Radu Ciubuc practica disciplina de anduranta din anul 2007 si reprezinta Romania in competitiile internationale de anduranta din anul 2009. A participat pana in prezent la 43 de competitii pe distante intre 40 si 160 km.

Radu Ciubuc : „In urma cu cativa ani, sotia mea a cumparat un cal arab alb ca mai tarziu sa aflu ca acestia sunt de fapt gri, fiind cei mai potriviti sportului de anduranta avand o rezistenta nemaipomenita si o rezerva de energie fantastica. Nu a mai lipsit mult si am dezvoltat o dependenta pentru acest sport, dependenta care mi-a schimbat viata.

Anduranta este un sport plin de provocari, fara spectatori care sa iti dea un zambet de incurajare, doar tu si calul tau pentru kilometrii si kilometrii de drum. Distantele de parcurs sunt diferite in functie de competitie. Spre exemplu in USA avem ceea ce se numeste distanta limitata, in jur de 50 de km, de obicei impartita in doua faze cu o pauza de 50 de minute intre ele. Competitiile de anduranta propriu- zise sunt de aproximativ 88 de km cu trei pauze de 45-50 de minute fiecare. Competitiile internationale se desfasoara pe distante mai mari de 80, 120 si 160 km unde pauzele sunt mult mai scurte iar inspectia veterinara este foarte stricta.

E usor sa devii dependent, in primul rind nu exista nici un gard care sa te ingradeasca, esti liber ca pasarea cerului, si poti sa faci ceea iti ce doresti, lumea intreaga este a ta, tu comanzi elementele.

Caii de anduranta, sunt niste adevarati atleti. Trebuie sa fie antrenati din toate punctele de vedere: dresaj, sarituri peste obstacole, rezistenta. Totodata au nevoie de mult curaj si adaptabilitate, si mai ales de o inima de leu. Nu orice cal este bun pentru anduranta, ai nevoie de 2-3 ani pentru a stabilii daca calul pe care il antrenezi este intr-adevar bun pentru sportul de anduranta. Asadar cei care sunt alesi pentru acest sport sunt dupa parerea mea cei mai buni reprezentanti ai familiei Equus.

Recent am reprezentat Romania  la  Fun In The Sun,  o competitie internationala FEI care s-a desfasurat in Florida, SUA. Am luat startul in cursa de 160 de km impreuna cu calul meu Ashtar, sperand sa am parte de ceva vreme buna pentru ca cerul era innorat si prognozele anuntau ploaie. Fiind in Florida, nu putea fi decat o veste buna caci aici caldura este asupritoare chiar si iarna. Fara nori, vant si ceva ploaie ai parte de ceea ce am avut eu in aceasta cursa: o vreme ingrozitoare.

Cursa a inceput cu amenintarea ploii iminente si cu o temperatura de 25 C la ora 6:30. Primele doua etape de cca 33 km fiecare, au decurs normal, toata lumea fericita, cativa cai retrasi din competite dar nimic neobisnuit.

Apoi umiditatea a crescut la 100%, norii au ramas pe cer fara nici un pic de vant. Eram ca intr-un cuptor. S-a anuntat ca o sa stam cu 30 minute mai mult la pit stop sa se odihneasca caii, urmatoarea etapa find de vreo 26 km dar extraordinar de grea fiindca avea multe denivelari si nisip adinc. Aerul era la un moment dat la fel de dens ca nisipul. Am ajuns la tabara si am lasat pe crew sa aibe grija de cal. Ashtar era obosit dar nu suficent ca sa nu manince ca un disperat. Calul asta sa-i dea Dumnezeu sanatate, maninca ca un capcaun , asa ca fiind mai relaxat pentru ca Ashtar era in regula m-am dus sa imi shimb hainele de calarie cu altele mai uscate si sa ma alimentez si eu. In anduranta nu prea faci fata daca nu ai un crew, un echipaj bun. De obicei sotia mea e echipajul meu dar la curse internationale avem prieteni care ne ajuta la pit stop. Ajutorul lor e nemaipomenit si suntem foarte norocosi sa il avem. De altfel The Romanian Team e iubita aici in America si cantari de  Romania, Romania, in tot felul de accente e ceva de pretuit.

Acum , inapoi la cursa, avem in fata o etapa de 35 de km de parcurs. Aici este un punct critic,daca calul il trece si gaseste resurse de energie sa completeze cursa esti salvat! E greu si pentru calaret, e momentul in care te intrebi de ce oare faci ce faci si daca esti in toate mintile. Asta este exact ce am gandit la un punct de adapare. Capul imi plesnea de durere, pulsul era foarte accelerat la 140/min si simteam ca lesin. Eram sigur ca am facut insolatie. I-am dat telefon sotiei cerandu-i parerea si , da recunosc, mila, dar ea care are un simt practic ridicat m-a sfatuit sa las telefonul deoparte si sa ma bag in apa calului sa ma racoresc. M-am uitat la bazinul plin de apa si la Ashtar band din el cu placere, am strans din umeri si m-am descalecat. Dupa ce Ashtar si-a facut plinul, am intrat in bazin, complet. Numai casca a ramas afara si telefonul, dar eu m-am scufundat total. Dupa citeva secunde m-am simtit din nou om, un om ud ce e drept, dar durerea de cap s-a dus si m-am racorit destul ca sa pot continua. Am turnat apa pe Ashtar cit am putut am incalecat si cu Dumnezeu inainte. Am ajuns in tabara, si Ashtar a trecut cu brio controlul veterinar. Mai aveam 2 etape in fata noastra, de 20km fiecare si am terminat! Dar pana sa termin, cu toate ca Ashtar arata superb si nu aveam de ca sa ma plang, veterinarii m-au atentionat ca foarte multi cai au fost scosi din cursa (20 la start doar 8 la finish!), cerandu-mi sa fiu atent si prudent pe traseu. O schimbare in atmosfera si un sunet de trasnet in departare, norii miscindu-se furiosi si o pala serioasa de vint, m-a facut sa temperez euforia mea. Am plecat in penultimul traseu echipat pentru ploaie si cu lumina aprinsa. Intunericul s-a last repede in padure, vantul vuia amenintator, dar ploaia nu a inceput. Un crack si am vazut un pin, cazind drept in fata mea. Cursa e dispusa intr-o padure care se cheama Goethe, preponderenta de pini si palmieri. Am sarit cu usurinta peste pomul care a cazut dar asta m-a facut sa realizez: cad pomii, asta inca nu mi s-a mai intimplat.Vantul era de a dreptul vicios si l-am indemnat pe Ashtar sa mearga mai repede pentru a nu cadea un pom peste noi.

La o rascruce de drumuri m-am pierdut. Indicatoarele luminoase pentru noapte au fost miscate de vant si mi-au aratat o alta directie, m-am redresat dar am facut cam 5 km in plus. Am intrat in tabara pe pozitia 3 din cauza asta. Ashtar era mai obosit dar continua sa manince si sa bea, si controlul veterinar a fost trecut cu scoruri mari. Furtuna era iminenta, picaturi mari te improscau din cind in cind, vintul, zdruncina tot ce putea zdruncina, si temperaturie au scazut de la 33C la 10C in mai putin de o ora!.

Am facut ultima etapa de 20km in tacere si mare concentrare. Cu toata concentrarea tot nu am vazut sarpele de pe traseu decat dupa ce Ashtar a calcat pe el. Din fericire nici sarpele nu a fost accidentat si nici Astar nu a fost muscat. Cind am ajuns la finish, luna a clipit printre nori parca sa ma felicite; Ashtar a inceput sa grabeasca pasul si cursa de 160 km (+ 5) s-a terminat.

M-am uitat in spate la traseul care se pierde in padure, in fata am tabara, cu luminile aprinse; sunt fericit, si pe undeva imi pare rau. As vrea sa ma grabesc sa termin cursa dar stiu in acelasi timp ca odata ce m-am dat jos de pe cal visul se va spulbera si parca nu as vrea.

Am terminat cursa pe locul trei, Ashtar a avut pulsul 54 de batai pe minut la primul check asa ca fara a fi nevoie sa i-l coboram cu ajutorul apei am intrat la comisia veterinara unde a trecut cu note mari. Cursa s-a terminat pentru noi in mod oficial. Am fost in pozitia de a intra pentru in’ best condition’ dar am refuzat din consideratie pentru calul meu. Ashtar a muncit mult in cursa asta si merita odihna din plin si nu o alta proba de trecut.

Toata noaptea a fost o furtuna ingrozitoare, cu vant si ploi agresive; noi am prins doar coada ei dar in Indiana si alte state, furtuna a fost plina de tornade , 30 de oameni si-au pierdud viata, si un oras a fost ras de pe fata pamantului.

Dimineata norii s-au spulberat si soarele a aparut. Temperatura, 8C o zi perfecta pentru o cursa de enduranta!”

You tube video cu competitia FITS 2012

http://www.youtube.com/watch?v=IY6C6MxLq0A&feature=g-upl&context=G2893785AUAAAAAAAAAA

www.orion-stables.com

 

Distribuie pe retelele de socializare